| Numele meu este Madalina, povestea mea a inceput inainte sa apar pe lume. N-am mai avut rabdare sa astept 9 luni ca sa vad lumina zilei, sa ma bucur de viata ... Si astfel m-am nascut prematur, la doar 7 luni...Nici n-am apucat sa deschid bine ochii, sa privesc imprejur...si am cazut intr-o mare de necazuri, nesfarsite, ce-mi calauzesc si acum pasii, zi de zi... Fiind adusa pe lume la doar 7 luni, plamanii mei au fost prea mici ca sa-mi oxigeneze normal creierul, astfel ca, practic din primele clipe de viata, am suferit de disfunctii ale sistemului nervos central: nu aveam echilibru, nu puteam sta in sezut si la varsta de un an nu-mi puteam tine capul drept...Inca de mica am fost dusa de parintii mei la nenumarati doctori, am umblat prin atatea spitale si centre de recuperare incat le-am pierdut numarul... Am facut gimnastica, ani de-a randul.. doar voi avea o sansa, cat de mica sa devin un om normal, sa ma pot bucura de viata, sa alerg, sa zambesc din tot sufletul, sa traiesc! Insa fara nici un rezultat...Am aflat cand am crescut putin si-am constientizat boala mea, de ce sufar: diplegie spastica. De mica, n-am putut sa merg singura, lipsita de echilibru fiind, si singura mea alternativa a reprezentat-o cadrul.... cu care ma deplasez si acum prin casa... si scaunul rulant pentru a iesi in lume. Desi am fost de mica obisnuita sa cresc astfel, ingradita, am fost intotdeauna optimista, mi-am dorit foarte mult sa merg singura si-am crezut mereu ca la un moment va rasari soarele si pe strada mea..Astfel, cu aceste ganduri si vise... am ajuns la 27 de ani sa sper pe mai departe ca va exista o |
